Pesti prajiti

Pesti prajiti
In Grecia este unul dintre cele mai preferate feluri de mancare, in special pentru pestii mici care nu se pot prepara la gratar, dar si pentru calamari sau creveti, toti foarte gustosi.
Tipariti
Ingrediente
  1. 1 kg de peste
  2. 6-7 linguri de faina
  3. ulei de floarea soarelui sau de porumb pentru prajit
  4. sare dupa preferinta
  5. ½ lamaie, zeama (optional)
Executare
  1. Curatam si spalam pestii si ii punem pe o hartie de bucatarie sau pe servetele ca sa se scurga de apa. Intr-o punga de plastic punem faina si apoi punem si pestii. Inchidem bine punga si o intoarcem pe toate partile ca sa se acopere bine pestii cu faina si in exterior si in interior. Punem uleiul intr-o tigaie si dupa ce se incinge bine punem pestii pe care i-am scuturat intai usor ca sa cada faina in plus. Lasam sa se prajeasca bine pe o parte si apoi ii intoarcem ca sa prinda culoare si sa se rumeneasca bine si pe partea cealalta. Ii scoatem si ii punem pe hartie de bucatarie sau pe servetele ca sa se absoarba uleiul in plus si ii presaram cu sare. Ii servim calzi si punem daca vrem pe deasupra zeama de lamaie (optional) in momentul in care ii consumam.
Si inca ceva
  1. - In Grecia se obisnuieste sa se puna zeama de lamaie pe deasupra pestilor prajiti in momentul in care se consuma. Lamaia ii inmoaie putin si nu mai sunt atat de crocanti, dar depinde de preferinta fiecaruia, gustul mai acrisor sau mai crocant. Cel mai bine este sa incercati si sa alegeti d-voastra !
  2. - In fotografiile prezentate am folosit faina de porumb, careia i se si datoreste culoarea mai galbuie. O folosesc pentru ca mi se pare ca pestii ies mai crocanti si absorb mai putin ulei la prajit. De asemenea se pot folosi si amestecate, jumate-jumate.
  3. - Pestii care se fac in acest mod sunt in general pestii mai mici de marime. Pestii preparati astfel din fotografie se numesc cuțumura (kutsumura pe greceste) si sunt asemanatori cu barbunii. Acesti pesti la prajit isi schimba culoarea si devin din roz-gri rosii. Sunt foarte gustosi si au o aroma deosebita de mare si de iod. Alti pesti care se prepara in acelasi fel sunt hamsiile (gavros pe greceste), aterina (aterina si pe greceste), sardinele, merluciul (bacaliaros) de marime mica, limbile de mare (glosa pe greceste), dar si calamarii si crevetii.
Retete grecesti https://retetegrecesti.gr/

Retete similare

Mesajul d-voastra


* este necesara completarea