Chiftele de dovlecei la cuptor

Chiftele de dovlecei la cuptor
Este varianta mai dietetica a chiftelutelor de dovlecei, fara prajeala, dar la fel de gustoasa. O recomand amatorilor de mancare usoara la digestie, dar si la calorii !
Tipariti
Ingrediente
  1. 1 kg de dovlecei, coaja taiata gros
  2. 1 ou
  3. 50 gr de branza de vaci faramitata
  4. 1-2 linguri de faina
  5. 1 ceapa mica sau 2 fire de ceapa verde taiate marunt
  6. 2 linguri de ulei de masline
  7. ½ de legatura de marar taiat marunt
  8. 1 lingurita de praf de copt
  9. sare, piper, oregano dupa preferinta
  10. 2-3 frunze de menta creata (optional) taiate marunt
Executare
  1. Spalam dovleceii si le taiem cotoarele. Taiem felii groase de coaja, le dam pe razatoare si le punem intr-un castron. De asemenea putem da pe razatoare coaja fara sa curatam dovleceii, dar avand grija sa nu intram prea mult in miezul lor. Adaugam sare, frecam si apoi lasam sa-si scoata lichidul 15-20 min. Stoarcem bine, mai lasam inca 10 min si stoarcem iarasi. Repetam pana nu mai scot lichid. In continuare adaugam toate celelalte ingrediente, fara insa sa mai adaugam sare pentru ca sunt deja sarati. Framantam apoi sa se omogenizeze compozitia si plasmuim in forma de chifle marisoare si putin turtite (vezi fotografia). Le punem la rand intr-o tava pe care am uns-o cu ulei si le punem la cuptor preincalzit la temperatura 190 oC. Le lasam aprox. 25 min pana se rumenesc si le intoarcem pe partea cealalta inca vreo 10 min pana iau culoare, fara sa lasam sa se coaca prea tare.
Si inca ceva
  1. - Este practic sa se astearna pe tava o hartie de copt pe care o ungem si punem pe ea chiftelele. Scapam de spalatul si frecatul tavii.
  2. - Cu aceeasi compozitie putem face chiftelute prajite de dovlecei, daca le plasmuim in forma de mingiute, le tavalim prin faina si le prajim.
Retete grecesti https://retetegrecesti.gr/

Retete similare

2 Comentarii

  • Apostol Liliana
    4 august 2016 15:37

    Bună ziua, am și eu o întrebare, dacă se poate, pt că nu sunt lămurită în privința unui lucru. Din câte am înțeles, facem chiftelele doar din coaja dovlecelului, iar dovlecelul nu-l punem, nu-i așa!? Vă mulțumesc! :*

    • smpafili
      5 august 2016 00:04

      Ma bucur de intrebare pentru ca este o ocazie buna de a accentua un amanunt important pentru reusita retetei. Se foloseste coaja dovlecelului taiata gros (adica si cu o parte din miezul lui) data pe razatoarea mare. Va urez succes la executare si pofta buna! Daca mai aveti vreo intrebare, cu mare placere sa va raspund!

Mesajul d-voastra


* este necesara completarea

*